<< CONSUMATORUL recomanda eMAG.ro, cel mai complet magazin online din ROMANIA! >>

   
Published On: Mon, Apr 19th, 2010

Teapa Asirom Asigurari

asirom tulcea 300x199 Teapa Asirom AsigurariUltima găselniţă a celor de la Asirom a fost transformarea peste noapte a inspectorilor proprii în experţi criminalişti… neautorizaţi, fireşte, deoarece acest tip de expert este folosit numai de parchete şi de către instanţele judecătoreşti. „Ultimul expert de la Asirom” se numeşte Gabriel Costin, iar acesta îşi dă seama, dintr-o singură privire, că un autoturism a fost supus la două agresiuni diferite în timp. De serviciile neautorizate ale acestui expert a avut parte Margit Abdula, o constănţeancă a cărei maşină a fost vandalizată într-o noapte, în parcare, de indivizi necunoscuţi. În urma agresiunii, vehiculul a fost zgâriat peste tot unde a existat vopsea, iar farurile din faţă au fost sparte. Margit avea maşina asigurată Casco de doi ani, fără niciun eveniment rutier, iar în urma vandalizării autoturismului s-a prezent la Poliţie şi la firma de asigurări. Atât reprezentanţii poliţiei, cât şi cei ai Asirom au constatat, iniţial, că pagubele au fost provocate într-o singură noapte şi de către aceiaşi indivizi necunoscuţi. Surpriza a venit însă în momentul în care, pe baza raportului iniţial de daune, Asirom a trebuit să întocmească acceptul de plată. În acel moment, Gabriel Costin, depăşindu-şi competenţele şi efectuând o… cercetare penală a cazului a constatat că au fost două infracţiuni, săvârşite de către autori diferiţi. „În cazul de speţă s-a stabilit că zgârierea autovehiculului ca fiind o acţiune continuă şi de acceaşi natură, iar spargerea, găurirea farurilor ca fiind un alt eveniment judecând din modul de producere a avarierii (zgâriere faţă de găurire, topire) fapt ce se poate stabili şi prin expertizare, farurile aflându-se în custodia Asirom până la stingerea litigiului”, spune Gabriel Costin în documentul de conciliere transmis păgubitei. Din acest motiv, reprezentanţii Asirom au refuzat ca toată despăgubirea să facă obiectul unui singur dosar, iar Abdula a fost nevoită să scoată din buzunare două franşize, în valoare cumulată de 450 de euro. După cinci luni în care maşina a fost blocată în service, sătulă de telefoanele date şi drumurile făcute la Asirom, femeia a achitat din propriul buzunar cele două franşize şi şi-a ridicat autoturismul. „Este bătaie de joc pe faţă ceea ce fac reprezentanţii Asirom. Efectiv, te prostesc în faţă. Dacă farurile ar fi fost găurite dintr-un alt eveniment aş mai fi venit eu cu propunerea de a le lua de la service şi a le da lor spre documentare? Cu scopul de a reduce cât mai mult cuantumul despăgubirilor pe care ar trebui să le facă, reprezentanţii Asirom găsesc tot felul de motive puerile”, a spus Abdula. Din curiozitate, am accesat site-ul Ministerului de Justiţie unde se află lista tuturor experţilor criminalişti din România. Cu stupoare, am constatat că Gabriel Costin nu se află printre ei, inflatable for sale aşa că nu înţelegem de când îşi dă acesta cu părerea asupra infracţiunii de distrugere a maşinilor.

Sursa: Telegraf

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Alte articole de succes de pe Consumatorul

Cautarile cititorilor Consumatorului:

About the Author

- Fondatorul proiectului online Consumatorul.com

Displaying 3 Comments
Have Your Say
  1. Mary says:

    Adevarul este ca eu cunosc multe persoane care au luat “tepe” de la ASIROM. Asa ca ii sfatuiesc pe toti sa-si faca asigurare oriunde in alta parte.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. roberto says:

    Sa nu va faceti asigurare niciodata la aceasta firma Asirom

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  3. corin.deac says:

    ai dreptate mary totala dreptate eu sunt unul dintre cei care au luat TEAPA de la ei niste nesimiti dom’le ce mai!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

300x250