<< CONSUMATORUL recomanda eMAG.ro, cel mai complet magazin online din ROMANIA! >>

   
Published On: Thu, Jan 12th, 2012

Amenda data companiei Petrom va fi platita tot de soferi!

petrom rompetrol lukoil risca o mega amenda de 280 milioane de euro 300x224 Amenda data companiei Petrom va fi platita tot de soferi!Bucuria şoferilor români la auzul veştii că reprezentanţii Consiliului Concurenţei (CC) au decis sancţionarea companiei petroliere OMV Petrom si a altor 4 companii cu amenzi de 205 milioane euro a fost scurtă. Potrivit specialiştilor, preţul benzinei a crescut atât de mult în ultimii ani încât amenda care va fi aplicată companiilor va fi nesemnificativă. Mai grav este faptul că sancţiunea aplicată de CC companiilor petroliere nu va influenţa în mod pozitiv (pentru conducătorii auto) piaţa carburanţilor, dimpotrivă. Pentru a putea plăti suma respectivă este de aşteptat ca cei sancţionaţi să crească preţul carburanţilor. „Preţurile vor creşte, pentru că setea de profituri pe care o au aceste companii nu poate fi stăvilită de nimic. Din contră, probabil, în cazul în care apar aceste sancţiuni, vor încerca să-şi recupereze banii tot pe seama noastră”, a declarat preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier, Augustin Hagiu. La rândul lui, preşedintele Departamentului pentru relaţia cu patronatele şi piaţa de capital, senatorul PSD Gheorghe Marcu, a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că „benzinarii nu au fost pedepsiţi pentru creşterile de preţ nejustificate, pentru bătaia de joc de la pompă, unde zilnic se mai adaugă câţiva bani la preţul litrului de carburant”. „Cauza amenzii este înţelegerea făcută de aceştia pentru scoaterea de pe piaţă a unui sortiment de benzină. Este justificată, aşadar, temerea că dacă amenda aceasta va fi plătită (în cazul în care contestaţiile nu vor fi acceptate în instanţă), ea se va regăsi în viitor tot în buzunarele noastre, prin noile majorări pe care le vor practica aceste companii. Ar fi regretabil ca toată această acţiune să se întoarcă împotriva consumatorului şi găsesc de cuviinţă să se continue monitorizarea activităţii acestor companii, în vederea evitării unor situaţii clare de dezavantaj vânzător – cumpărător”, a declarat senatorul PSD.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Alte articole de succes de pe Consumatorul

Cautarile cititorilor Consumatorului:

About the Author

- Fondatorul proiectului online Consumatorul.com

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

300x250